Untitled Document
Daca nu respecta
legea la litera, Guvernul va fi târât în mii de procese
Federatia Sindicatelor din Administratia
Publica PUBLISIND avertizeaza Guvernul României sa nu faca niciun pas
gresit din punct de vedere legal atunci când va trece la disponibilizarile
de personal în sectorul public. Fiecare caz de desfacere a contractului
de munca ce implica un membru afiliat la PUBLISIND va fi verificat în
cele mai mici detalii de juristii si avocatii federatiei si de cei ai Blocului
National Sindical. În cazul în care se va constata cea mai mica
abatere de la textul legilor în vigoare, se va trece la deschiderea de
procese.
Cum nu exista înca nicio strategie
coerenta din partea Guvernului axata pe necesitatea de informare, pe obligatiile
privind transparenta decizionala si dialogul social, tinând cont de lipsa
oricaror estimari realiste în privinta organigramelor si activitatilor
desfasurate pentru a vedea exact unde exista personal excedent si unde este
nevoie de suplimentarea numarului de angajati, Federatia PUBLISIND a alertat
sindicatele membre si a început sa faca pregatirile necesare pentru a
sanctiona autoritatile prin mijloacele legale pe care le are la dispozitie.
Untitled Document
În cazul în care se va
decide disponibilizarea de personal din sectoare reprezentate de PUBLISIND unde
numarul de posturi este deja subdimensionat, sindicalistii vor iesi în
strada si vor cere Guvernului, oricât de absurd ar suna într-o tara
democratica, membra a Uniunii Europene, sa faca un exercitiu de competenta si
sa gândeasca. În mod normal, atunci când o tara este condusa
de profesionisti, reducerile de personal se fac în urma unor analize,
si nu dupa ureche, sa dea bine din pix, asa cum se întâmpla în
România (în continuare), iar disponibilizarile sunt precedate de
programe de reconversie profesionala conform prevederilor Codului Muncii.
În situatia în care se
vor face disponibilizari si o singura litera a legii va fi încalcata,
îi vom încuraja pe cei dati afara sa dea în judecata autoritatile,
punându-le la dispozitie asistenta juridica necesara.
Având în vedere haosul
deja instalat, având în vedere ca anticipam o sumedenie de greseli
din partea Guvernului, Federatia PUBLISIND a început deja demersurile
pentru constituirea unui sindicat al disponibilizatilor – Sindicatul Disponibilizatilor
din România „Noua Sansa” –, o organizatie la care vor
putea adera toti cei dati afara din sistemul public. Aceasta organizatie nu
va percepe niciun fel de taxa membrilor sai, însa va avea grija sa le
puna la dispozitie toate mijloacele necesare pentru o lupta lunga prin tribunale
cu Guvernul.
În paralel, SDR „Noua
Sansa” se va concentra pe gasirea de solutii alternative pentru cei disponibilizati,
de genul facilitarii reconversiei profesionale si includerii acestora în
cursuri de formare care sa le ofere noi abilitati si sanse mai mari în
ocuparea unui loc de munca.
Chiar daca membrii Guvernului s-au
imunizat în fata realitatilor (pornind de la prezumtia ca mai au vreun
contact cu realitatea) si trateaza cu raceala soarta a zeci de mii de oameni,
adevarul este ca salariatii din administratia publica nu pot fi preluati de
sistemul privat si sunt condamnati la somaj de lunga durata.
Întelegem nevoia de restructurare,
suntem de acord ca sistemul trebuie reorganizat pe baza de eficienta, profesionalism
si servicii de calitate, însa cerem Guvernului trei lucruri foarte clare:
· sa încerce cai alternative
de reducere a cheltuielilor (eliminarea cheltuielilor materiale inutile, diminuarea
numarului si a drepturilor functiilor de conducere, limitarea deplasarilor);
· sa analizeze situatia reala
a fiecarui domeniu în parte, prin consultare cu partenerii sociali, si
sa nu se atinga de zonele în care personalul este insuficient;
· sa respecte întocmai
legislatia muncii.
Federatia PUBLISIND a evitat pâna
acum sa anunte actiuni de protest într-o perioada si asa dificila din
punct de vedere economic si social, asteptând ca Guvernul sa îsi
puna ordine în strategii si sa prezinte un plan de actiune coerent, corect
si real. Cu fiecare zi care trece constatam ca rabdarea manifestata de noi este
interpretata gresit de catre Guvern, reprezentantii autoritatilor continuând
sa transmita mesaje confuze în ce priveste soarta salariatilor din sistemul
public.
Ne exprimam disponibilitatea sa colaboram
cu Guvernul pentru a pune capat haosului dar am început deja sa ne organizam
pentru a sanctiona deciziile aberante ce pot afecta functionarea institutiilor
cheie ale statului.