COMUNICAT DE PRESĂ: Blocul Național Sindical, partener în proiectul SMART SPO – Servicii moderne, accesibile și pregătite pentru viitor
Blocul Național Sindical (BNS) a participat luni, 27 aprilie 2026, la sediul Guvernului României, la evenimentul de lansare a proiectului SMART SPO
– Servicii moderne, accesibile și pregătite pentru viitor.
Evenimentul a fost organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Cu această ocazie, BNS a semnat acordul de parteneriat alături de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri și ai partenerilor sociali, consolidând cadrul de colaborare necesar implementării acestui proiect strategic, finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.
Proiectul SMART SPO are ca obiectiv modernizarea Serviciului Public de Ocupare, prin dezvoltarea de servicii personalizate pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și pentru angajatori, creșterea capacității instituționale și adaptarea la cerințele actuale ale pieței muncii.
Semnarea acordurilor de parteneriat marchează un moment important în implementarea proiectului, evidențiind rolul colaborării între instituțiile publice și partenerii sociali în atingerea obiectivelor asumate.



