Am reușit să eliminăm din proiectul de lege care a modificat Codul muncii noțiunea de ”contract impredictibil”, în timpul dezbaterilor la care am luat parte din comisiile parlamentare!
Acesta ar fi reprezentat un nou tip de contract ce ar fi dat voie angajatorului să-l lase pe lucrător acasă de pe o zi pe alta, în cazul în care nu-i putea asigura de muncă sau i-ar fi permis angajatorului să modifice programul de lucru al angajatului după bunul plac.
Un astfel de contract ar fi vulnerabilizat relația de muncă dintre angajator și angajat! Mai mult, proiectul ar fi reprezentat o dereglementare a pieței muncii, nu o reglementare (în sensul asigurării predictibilității contractelor). Așa cum cer directivele europene pe care proiectul și-a propus să le transpună.
Reamintim că, în data de 19 octombrie 2022, au apărut în Monitorul Oficial noile modificări aduse Codului muncii și Codului Administrativ. Acestea se aplică din data de 22 octombrie. Iată cele mai importante schimbări:
* se introduce concediul de îngrijitor -pentru angajatul care trebuie să ofere îngrijire sau sprijin personal unei rude cu care locuiește în gospodărie și are o durată de maximum 5 zile lucrătoare pe an, suplimentare concediului de odihnă anual și reprezintă vechime în muncă și în specialitate;
* se introduce dreptul salariatului de a absenta de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezența imediată a salariatului, pentru o perioada de maxim 10 zile intr-un an, dar cu recuperarea perioadei în care salariatul a absentat;
* Se introduce definitia “victimizării” - orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau sesizare a organelor competente, respectiv la o acțiune în justiție cu privire la încălcarea drepturilor legale sau a principiului tratamentului egal și al nediscriminării;
* Se introduce posibilitatea salariatului de a se adresa Instanței in vederea obținerii de despăgubiri pentru orice tratament advers aplicat de către angajator;
* Se interzice stabilirea unei noi perioade de probă dacă, într-o perioadă mai mică de un an, se încheie un nou contract individual de munca pentru aceeași functie și cu același angajator;
* Salariatii concediați pot solicita angajatorului să prezinte, suplimentar față de ceea ce legea prevedea până acum, motivele deciziei privind concedierea;
* Posibilitatea angajatului de a solicita angajatorului stabilirea, pentru perioade limitate, a unor programe individualizate, iar în cazul refuzului pot cere angajatorului să își motiveze refuzul în termen de 5 zile lucrătoare.
Sursa: Departamentul de Presa BNS